[HOME][BUSINESS][SECTIUNI][CONTACT]
Asteroidul, denumit Bennu, intersecteaza orbita Pamāntului la fiecare 6 ani, iar oamenii de stiinta au constat ca trece din ce īn ce mai aproape de planeta noastra, dupa descoperirea sa, īn 1999, conform unui material publicat de New York Post. Acest asteroid a deviat cu aproximativ 160 de kilometri de la traiectoria sa din momentul descoperirii. Astfel, īn 2135, Bennu va trece printre Pamānt si Luna, la 'o aruncatura de bat' īn termeni astronomici de planeta noastra, anunta si publicatia Sunday Times.
Cu ocazia acestei treceri, gravitatia Pamāntului ar putea sa-i modifice orbita lui Bennu, 'avānd potentialul de a pune acest asteroid pe o traiectorie incidenta cu Terra, mai tārziu, īn cursul acelui secol', conform profesorului Dante Lauretta de la Universitatea din Arizona.
Bennu are diametrul de aproximativ 487 de metri si se deplaseaza pe o orbita īn jurul Soarelui cu viteza medie de 101.000 km/h. Riscul unui impact cu Pamāntul este mic, dar totusi nu poate fi ignorat. Daca un astfel de eveniment s-ar produce, el ar fi echivalent cu detonarea a 3 miliarde de tone de explozibili, o explozie de 200 de ori mai puternica decāt cea a bombei atomice de la Hiroshima.
'Bennu se afla la limita, īn ceea ce priveste dimensiunea, pentru un obiect cosmic capabil sa produca o catastrofa globala', a comentat si profesorul Mark Bailey de la Observatorul nord-irlandez Armagh, pentru Sunday Times.
Īn aceste conditii, NASA vizeaza lansarea sondei Osiris-Rex spre asteroidul Bennu īn luna septembrie. Īn primul an dupa lansare sonda va orbita īn jurul Soarelui pāna va acumula suficienta viteza pentru a fi proiectata īnapoi spre Pamānt, de unde, printr-un efect de prastie si cu viteza sporita īnca o data, va porni spre īntālnirea cu asteroidul Bennu, care, conform calculelor, ar urma sa aiba loc īn august 2018. Osiris-Rex va petrece un an īn apropierea asteroidului, īi va cartografia suprafata si va culege mostre prin aspirare, dupa care va reveni spre Pamānt.
Bennu este o relicva ramasa de la formarea sistemului nostru solar si ar putea avea un continut bogat īn molecule organice, conform lui Dante Lauretta. 'Asteroizii ca Bennu ar fi putut sa aduca astfel de molecule organice pe Pamāntul abia format, contribuind la supa primordiala din care a aparut viata', a adaugat el.
'Trebuie sa aflam totul despre Bennu - dimensiunile sale, masa si compozitia. Aceste informatii ar putea sa se dovedeasca vitale pentru generatiile viitoare', a subliniat Dante Lauretta.AGERPRES/(AS - autor: Codrut Balu, editor: Ana Bīgu)